Din oras

Bârladul, gazda primei degustări de vin interactive

Pe data de 30 martie, în intervalul orar 17.00 – 20.00, Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad va găzdui prima degustare interactivă de vin. Evenimentul este intitulat „NăzdrăVIN” și își propune să transforme degustarea de vin într-o aventură năzdrăvană, după cum anunță chiar organizatorii.

„«NăzdrăVIN» își propune să aducă vinul mai aproape de oameni printr-un format dinamic, unde degustarea devine o adevărată aventură a simțurilor. Evenimentul va fi onorat de prezența renumitului somelier Virgil Sasu, care va ghida participanții printr-o experiență unică de degustare și va împărtăși din secretele artei vinului. Printre expozanți se numără crame selecte din regiunea Moldovei, dar și producători din întreaga țară, oferind o diversitate de vinuri atent selecționate pentru această ocazie. Evenimentul se desfășoară într-un cadru cultural deosebit, datorită parteneriatului cu Teatrul «Victor Ion Popa», care susține inițiativele de promovare a culturii și tradițiilor locale”, este invitația lansată de organizatori.

Pe cei care vor dori să participe la dezgustare îi așteaptă mai multe activități: • Degustare ghidată a unei game diverse de vinuri; • Prezentare specială susținută de somelierul Virgil Sasu; • Blind tasting – testarea simțurilor și descoperirea aromelor vinului; • Food pairing – combinații inedite între vin și preparate delicioase; • Activități interactive și jocuri tematice despre vin; • Momente de socializare și networking cu alți pasionați de vinuri.

Biletele pot fi achiziționate în avans online de pe site-ul https://nazdravin.ro/, https://www.iabilet.ro/