
Polițiștii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut două tinere, bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a două tinere, de 24, respectiv 23 de ani, ambele din municipiul Iași, județul Iași, bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat dintr-o societate comercială.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Huși au stabilit că, la data de 05 august 2025, în jurul orei 22.30, tinerele cercetate, în timp ce se aflau într-un spațiu comercial, ar fi profitat de neatenția angajaților și ar fi plecat fără a plăti produsele din coșul de cumpărături.
La data de 25 august 2025, ca urmare a administrării probatoriului, față de tinerele cercetate a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind încarcerate la Centru de Reținere și Arestare Preventivă Vaslui.
Ulterior, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerelor cercetate.