
Georgiana Manole, fost secretar general adjunct în Ministerul Sănătății, a fost numită, luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vaslui, în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență ‘Sfânta Chiriachi’.
Licențiată în drept și științe economice, aceasta a deținut mai multe funcții în administrația centrală, fiind angajată la Senatul României și în cadrul Ministrului Sănătății.
‘Mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean, Ciprian Trifan, pentru încredere și doamnelor și domnilor consilieri care m-au învestit în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență ‘Sfânta Chiriachi’ Vaslui. Sunt un om tehnic, am lucrat peste 20 de ani în sistemul administrativ central, am pregătire pe partea de politici de sănătate și pe partea de gestionare a fondurilor europene. Mi-aș dori cu echipa de la spital să aducem un plus de valoare pentru sistemul de sănătate al județului Vaslui’, a declarat noul manager interimar al SJU Vaslui.
Georgiana Manole este fiica social-democratului Ion Manole, care a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui în perioada 2000 – 2004.
Postul de manager al celei mai mari unități din județ a rămas vacant la sfârșitul anului trecut, când Ana Rinder, cea care deținuse acest post în perioada 2013 – 2024, a fost aleasă deputat de Vaslui. Din luna ianuarie a acestui an, interimatul a fost asigurat de directorul economic al instituției, Emilia Irina Ciobanu.