In vizor

Mașină în valoare de 100.000 de lei, furată din Italia, depistată de vameșii din Albița

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, an fabricație 2021, care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În ziua de 21 februarie, în jurul orei 18.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie moldoveană, în vârstă de 40 de ani, care transporta, pe o platformă, un autoturism, an fabricație 2021.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului transportat, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui concetățean, a preluat autoturismul dintr-o parcare din proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albița pentru a-l transporta în Republica Moldova. Acesta a menționat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.  Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de 100.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.