Eveniment

Șoferi băuți și fără permis, depistați în trafic de polițiștii vasluieni

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate zilele acestea, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

*

La data de 10 octombrie 2025, un echipaj de poliție al Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 247, în localitatea Bălteni, județul Vaslui, a depistat și oprit pentru control un autovehicul condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Bălteni.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că autoturismul ar fi fost sustras de la o rudă, din locuința comună.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a acestuia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ‘conducerea unui vehicul fără permis de conducere’ și ‘furt calificat’.

**

La data de 11 octombrie 2025, în jurul orei 19.05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Glodeni, județul Vaslui, au oprit pentru control un autovehicul, condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Vulturești, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, bărbatul nu a putut face dovada asigurării autoturismului, fapt pentru care a fost sancționat contravențional, conform Legii 132/2017, cu amendă în valoare de 1000 de lei, fiind dispusă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

*

Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

Reamintim cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ‘(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336’.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJÃ!