
Ca și în anii anteriori, audierile din comisiile parlamentare sunt în general formale. Unii miniștri propuși nu au nicio legătură cu portofoliile.
Un apropiat al lui Nicușor Dan, Marian Aurelian Bârgău, propus la Ministerul economiei:
Marian Aurelian Bârgău este directorul general al Administrației Străzilor București, o instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. În 2021, el a fost numit în funcție de primarul Nicușor Dan, al cărui consilier era. Numirea, care a avut loc fără concurs, ci prin detașare, a provocat scandal. Prefectul din acel moment, Alin Stoica, declara că va ataca în contencios această numire și altele, relatează G4Media.
Marian Aurelian Bârgău a fost membru PMP.
Are o licență în economie și una în drept la Universitatea Româno-Americană. Și-a dat doctoratul la Universitatea Valahia din Târgoviște.
Propus din nou la Ministerul energiei, Ivan a primit 35 de voturi pentru, 17 împotrivă și o abținere,
În cadrul audierilor, el a insistat pentru proiectul SMR de la Doicești.
++++
La Ministerul apărării este propus Sorin Câmpeanu, fost ministru al educației în mai multe guverne și premier interimar pentru câteva zile în 2015. A fost membru ALDE și în prezent e membru PNL.
A absolvit Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București în 1991, iar în 2000 și-a susținut doctoratul în cadrul aceleiași facultăți.
Sorin Cîmpeanu și-a însușit în 2006, cu modificări neînsemnate, 92 pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în 2000 – ca al patrulea autor – nouă pagini dintr-un curs universitar.
În 2006, Cîmpeanu a reprodus în toate privințele, sub propria semnătură, 13 capitole semnate anterior de doi autori: ca structură, ca text, ca imagini, ca date prezentate în tabele; în privința titlurilor, contribuția din 2006 a autorului Sorin Cîmpeanu se reduce la eliminarea a cinci cuvinte din totalul de 117 incluse în titlurile capitolelor semnate, cu doar șase ani în urmă, de alți autori, a dezvăluit în 2022 jurnalista Emilia Șercan în PressOne.
Nu are nicio pregătire care să-l recomande pentru portofoliul Apărării. De altfel, prestația lui a fost mediocră, preferând să vorbească despre licee militare și mai puțin despre problemele actuale.
Nicoleta Pauliuc a declarat că avizul e pozitiv, deși Câmpeanu a obținut doar 19 voturi favorabile, în condițiile în care era nevoie de 24 de voturi favorabile la o prezență de 46 de parlamentari. Unul dintre parlamentari a acuzat-o de ”lipsă de onoare”, dar Pauliuc l-a ignorat.
++++
Ministrul propus pentru agricultură și dezvoltare rurală, Florin Barbu, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului: 18 voturi pentru, 11 împotrivă și două abțineri.
Înainte de vot, parlamentarii AUR au părăsit sala.
”Tot ceea ce s-a întâmplat la Ministerul agriculturii în anul 2025, cu ajutorul colegilor din Ministerul agriculturii, a fost fără precedent, pentru că este pentru prima oară când, în anul 2025, Ministerul agriculturii a atras fix 5 miliarde de euro. Practic, era bugetul acordat pentru anul 2025 Ministerului agriculturii”, a spus Florin Barbu.
El a explicat că anul trecut Ministerul Agriculturii a utilizat zero fonduri de la bugetul de stat: ”Prin aceste fonduri europene am acoperit inclusiv salarizarea, inclusiv dezvoltarea în zootehnie a schemelor de ajutor de stat și vorbim de sectorul de porc și sectorul de pasăre. Sigur, și alte proiecte pe care noi le-am avut, ajutoarele de minimis în sectorul legumicol din România, dar și în sectorul de zootehnie, vorbind de ajutorul național tranzitoriu”.
Întrebat de sectorul de dezvoltare rurală, Barbu nu a răspuns.
++++
Cristian Pistol este propus la Ministerul Transporturilor.
În vârstă de 48 de ani, Pistol este inginer și, din septembrie 2021, este director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Membru al PNL, a fost consilier de stat pe probleme de infrastructură în cadrul Guvernului condus de Florin Cîțu.
Este considerat omul lui Hubert Thuma, principalul contestatar al președintelui PNL Ilie Bolojan.
++++
Romeo Lungu, ministru propus al Dezvoltării și un om apropiat de Marcel Ciolacu, a primit 19 voturi favorabile și 18 împotrivă. Cum avea nevoie de 22 de voturi, Romeo Lungu a primit aviz negativ. Detalii, aici.