In vizor

Criză de sânge la Centrul de Transfuzie Bârlad

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui face apel la populația din județ să doneze sânge la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din Bârlad, care se confruntă în prezent cu un deficit critic de sânge.

Autoritățile sanitare subliniază că, pentru asigurarea stocului necesar spitalelor, este nevoie de o donare regulată de sânge, deoarece acesta poate fi stocat doar pentru o perioadă de timp limitată.

‘Având în vedere faptul că sângele este perisabil, este nevoie de donări constante pentru a dispune de sânge oricând este nevoie. Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță, de către personal medical calificat, materialul de recoltare fiind steril și de unică folosință, deci nu prezintă risc de îmbolnăvire. Se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, cu greutatea corporală peste 55 de kilograme în cazul femeilor și peste 60 de kilograme în cazul bărbaților, în funcție de indicele corporal. Donarea de sânge se face la un interval de minimum două luni, fără a depăși cinci donări pe an pentru bărbați și patru donări pe an pentru femei’, au transmis reprezentanții DSP Vaslui într-un comunicat de presă.

Reprezentanții DSP Vaslui au informat că donatorii de sânge primesc tichete de masă în valoare de 280 de lei, adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire pentru elevi, studenți și militari în ziua donării, beneficiază de reducere 50% la transportul în comun dacă au domiciliul în Bârlad și Vaslui și pot efectua teste de laborator, cu eliberarea buletinelor de analiză la cerere.