Din oras

ITM Vaslui, controale la firme ce se ocupă de colectarea și eliminarea deșeurilor

La începutul lunii mai, inspectorii de muncă au desfășurat controale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și firmele care au ca obiect de activitate „Colectarea deșeurilor nepericuloase”, „recuperarea materialelor nepericuloase și „alte activități de eliminare a deșeurilor”.

Controalele au făcut parte dintr-o campanie desfășurată la nivel național și au avut drept obiectiv identificarea și verificarea agenților economici care își desfășoară activitatea în domeniile, mai sus amintite, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității si sănătății în muncă. De asemenea, campania a vizat dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate în timpul controalelor la angajatori și aplicarea de sancțiuni contravenționale potrivit reglementărilor legale.

În cadrul campaniei au fost aplicate 14 sancțiuni, din care 4 amenzi în valoare de 95.000 lei si 10 avertismente.

Au fost identificate 2 persoane care prestau muncă nedeclarată, fiind aplicată amendă pentru munca nedeclarată, în valoare de 80.000. Au fost dispuse 29 de măsuri de intare în legalitate. De asemenea, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate vizite de inspecție la 18 angajatori, au fost constatate 66 neconformități față de prevederile legale și au fost aplicate 66 sancțiuni contravenționale din care 60 de avertismente și 6 amenzi în valoare de 38.000 lei.

Iată care sunt motivele acestei campanii

Această campanie a avut ca scop verificarea modului în care angajatorii asigură condiții de muncă sigure pentru personal, conștientizarea angajatorilor privind necesitarea respectării cerințelor legale din domeniul securității și sănătății în muncă, în special în ceea ce privește eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale, prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, precum și asigurarea unui mediu de lucru sigur și sănătos pentru lucrători. “Nerespectarea legislației ce reglementează relațiile de muncă rămâne un factor de natură a genera consecințe negative în plan social și economic, în special în ceea ce privește munca nedeclarată, context în care se resimte nevoia intervenției instituțiilor de stat cu atribuții în acest sens, pe direcția creșterii gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale în domeniu. Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecințelor sociale și economice pe care le produce”, au transmis reprezentanții ITM Vaslui.

Exit mobile version