In vizor

Programul Hramului Catedralei Episcopale din Huși – 29 iunie 2025

Huși, județul Vaslui – Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale din Huși, vor fi sărbătoriți anul acesta printr-un program liturgic special, ce se va desfășura în zilele de 28 și 29 iunie 2025. Evenimentul religios aduce în prim-plan o serie de slujbe solemne și momente de închinare, care vor avea loc în curtea Catedralei Episcopale din Huși.

Programul oficial al hramului este următorul:

Sâmbătă, 28 iunie:

  • Ora 17.00 – Vecernia Mare și Litia, oficiate în curtea Catedralei Episcopale de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Duminică, 29 iunie:

  • Ora 09.00 – Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în curtea Catedralei Episcopale din Huși, va fi oficiată de un sobor impresionant de ierarhi:

    • Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei

    • Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

    • Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor

    • Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți

    • Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud

    • Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

    • Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă, 28 iunie, pelerinii sunt invitați să se închine la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, așezate într-un baldachin special amenajat în curtea catedralei din Huși.

Pentru cei care nu pot participa fizic, slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Episcopiei Hușilor, la adresa episcopiahusilor.ro.

Articolul precedentAvantajele recondiționării injectoarelor față de achiziția unora noi
Articolul următorCOD GALBEN de vreme severă în Vaslui și alte județe din țară

 

Exit mobile version