In vizor

Târgul de jucării revine în Parcul Copou din Vaslui

Parcul Copou din municipiul Vaslui va găzdui duminica, 14 iunie, începând cu ora 09:00, cea de-a XI-a ediție a Târgului de Jucării, eveniment devenit deja o tradiție pentru copiii și familiile din județul Vaslui.

Timp de aproximativ cinci ore, cei mici vor avea parte de un program spectaculos de animație coordonat de trupa ELEVARTS, cu personaje pe picioroange, baloane uriașe de săpun și momente interactive menite să transforme parcul într-un adevărat univers al copilăriei.

Punctul central al evenimentului îl reprezintă târgul în cadrul căruia copiii își vor putea vinde, schimba sau dona jucăriile proprii, inclusiv către copii din mediul rural vasluian, într-un gest de solidaritate și generozitate.

Programul pregătit pentru participanți include și ateliere creative, activități educative și jocuri interactive, dar și momente artistice susținute de balerinele Școlii de dans Happy Steps, coordonată de Loredana Rotaru, precum și de copiii de la Școala de dans popular „Mădălina și Virginel Solomon”.

Evenimentul va fi prezentat de actrița Mihaela Chiriac, iar zona de face painting va fi coordonată de Daniela Agafiței.

Organizatorii îi invită pe părinți și copii să participe la o zi dedicată imaginației, jocului și bucuriei copilăriei, într-un decor plin de culoare și energie.